Antrenament pentru creier. Exerciții.
Autor
Gabriel Pîrcălabu
DATĂ PUBLICARE
May 4, 2020
CATEGORIE
TIMP DE CITIT
7.9 minute
De ce avem nevoie de antrenament pentru creier? Cu cât mintea e mai antrenată și utilizată mai intens, cu atât se dezvoltă mai mult. Astfel, cresc șansele de succes pe toate planurile vieții. Cercetările privind plasticitatea creierului au demonstrat că acesta continuă să producă neuroni pe tot parcursul vieții, ca răspuns la solicitările mentale. Acest fapt conduce la o concluzie foarte utilă pentru noi toți: funcția cognitivă poate fi îmbunătățită, indiferent de vârstă sau declinul cognitiv poate fi reversat.
Pentru a obține îmbunătățirea funcției creierului sau reversarea declinului funcțional al creierului este necesară abordarea cu maximă seriozitate a sarcinii de antrenare a acestuia. Cu alte cuvinte, sarcina (exercițiul) trebuie să fie importantă, semnificativă sau interesantă pentru tine.
Optimizarea stării de sănătate a creierului poate fi realizată printr-un stil de viață care să includă exercițiul fizic zilnic, o viață socială activă, învățarea a ceva nou pe tot parcursul vieții și practicarea mindfulness.
Vă recomand câteva exerciții de antrenament pentru creier. Nu vă neliniştiți dacă nu veți reuşi să găsiți imediat răspunsul. Multe minți luminate sunt puse in dificultate de aceste probleme :). Perseverați!

1. Problema celor 9 puncte
Desenează pe o foaie de hârtie 9 puncte, dispuse ca în imaginea alăturată. Apoi, unește toate punctele trasând doar 4 linii drepte, fără să ridici creionul de pe hârtie. Fiecare nouă linie trebuie să înceapă din punctul în care s-a terminat cea anterioară. Vezi soluție

2. Problema celor 3 becuri
Într-o cameră sunt 3 becuri. Pe peretele exterior al camerei sunt 3 întrerupătoare. Cum identifici întrerupătorul care aprinde fiecare bec în parte, fără a intra în cameră mai mult de o singură dată? Becurile sunt clasice. Vezi soluție

3. Problemă cu 2 clepsidre
Dacă avem o clepsidră cu care se măsoară patru minute și alta cu care se măsoară șapte minute, cum le folosim pentru a măsura un interval de nouă minute? Vezi soluție

4. Ghicitoarea cu casa
Există o casă în care cei care intră sunt orbi și cei care ies, pot vedea.
Ce este? Vezi soluție

5. Problema celor 3 pălării
Trei condamnați la moarte urmează a fi grațiați dacă rezolvă următoarea problemă. Celor trei le sunt prezentate trei pălării roșii și două albe, apoi sunt legați la ochi și fiecăruia i se pune pe cap câte o pălărie. Dacă unul dintre ei va preciza corect ce culoare are pălăria de pe capul său, atunci toți sunt grațiați. Cei trei sunt așezați unul în spatele celuilalt și pot privi numai înainte. Începând cu ultimul, fiecare trebuie sa încerce să identifice culoarea pălăriei de pe capul său. Ultimul spune că nu poate decide culoarea pălăriei de pe capul lui. Cel din mijloc la fel, iar primul, analizând răspunsurile celor doi, răspunde corect și cei doi sunt salvați.
Ce culoare a avut pălăria de pe capul primului condamnat? Vezi soluție

6. Problemă de aritmetică
Care este rezultatul acestei probleme?
Cu puțină răbdare și atenție se poate afla. Vezi soluție

7. Problemă de aritmetică cu puțină logică
Dacă știm că:
2 = 6 și 3 = 12 și 4 = 20 și 5 = 30 și 6 = 42, atunci 9 = ? Vezi soluție
Antrenament pentru creier. Exerciții.
Autor:
Gabriel Pîrcălabu
DATĂ PUBLICARE:
May 4, 2020
CATEGORIE:
TIMP DE CITIT:
7.9 minute
De ce avem nevoie de antrenament pentru creier? Cu cât mintea e mai antrenată și utilizată mai intens, cu atât se dezvoltă mai mult. Astfel, cresc șansele de succes pe toate planurile vieții. Cercetările privind plasticitatea creierului au demonstrat că acesta continuă să producă neuroni pe tot parcursul vieții, ca răspuns la solicitările mentale. Acest fapt conduce la o concluzie foarte utilă pentru noi toți: funcția cognitivă poate fi îmbunătățită, indiferent de vârstă sau declinul cognitiv poate fi reversat.
Pentru a obține îmbunătățirea funcției creierului sau reversarea declinului funcțional al creierului este necesară abordarea cu maximă seriozitate a sarcinii de antrenare a acestuia. Cu alte cuvinte, sarcina (exercițiul) trebuie să fie importantă, semnificativă sau interesantă pentru tine.
Optimizarea stării de sănătate a creierului poate fi realizată printr-un stil de viață care să includă exercițiul fizic zilnic, o viață socială activă, învățarea a ceva nou pe tot parcursul vieții și practicarea mindfulness.
Vă recomand câteva exerciții de antrenament pentru creier. Nu vă neliniştiți dacă nu veți reuşi să găsiți imediat răspunsul. Multe minți luminate sunt puse in dificultate de aceste probleme :). Perseverați!

1. Problema celor 9 puncte
Desenează pe o foaie de hârtie 9 puncte, dispuse ca în imaginea alăturată. Apoi, unește toate punctele trasând doar 4 linii drepte, fără să ridici creionul de pe hârtie. Fiecare nouă linie trebuie să înceapă din punctul în care s-a terminat cea anterioară. Vezi soluție

2. Problema celor 3 becuri
Într-o cameră sunt 3 becuri. Pe peretele exterior al camerei sunt 3 întrerupătoare. Cum identifici întrerupătorul care aprinde fiecare bec în parte, fără a intra în cameră mai mult de o singură dată? Becurile sunt clasice. Vezi soluție

3. Problemă cu 2 clepsidre
Dacă avem o clepsidră cu care se măsoară patru minute și alta cu care se măsoară șapte minute, cum le folosim pentru a măsura un interval de nouă minute? Vezi soluție

4. Ghicitoarea cu casa
Există o casă în care cei care intră sunt orbi și cei care ies, pot vedea. Ce este? Vezi soluție

5. Problema celor 3 pălării
Trei condamnați la moarte urmează a fi grațiați dacă rezolvă următoarea problemă. Celor trei le sunt prezentate trei pălării roșii și două albe, apoi sunt legați la ochi și fiecăruia i se pune pe cap câte o pălărie. Dacă unul dintre ei va preciza corect ce culoare are pălăria de pe capul său, atunci toți sunt grațiați. Cei trei sunt așezați unul în spatele celuilalt și pot privi numai înainte. Începând cu ultimul, fiecare trebuie sa încerce să identifice culoarea pălăriei de pe capul său. Ultimul spune că nu poate decide culoarea pălăriei de pe capul lui. Cel din mijloc la fel, iar primul, analizând răspunsurile celor doi, răspunde corect și cei doi sunt salvați. Ce culoare a avut pălăria de pe capul primului condamnat? Vezi soluție

6. Problemă de aritmetică
Care este rezultatul acestei probleme?
Cu puțină răbdare și atenție se poate afla.Vezi soluție

7. Problemă de aritmetică cu puțină logică
Dacă știm că:
2 = 6 și 3 = 12 și 4 = 20 și 5 = 30 și 6 = 42,
atunci 9 = ?Vezi soluție
psihoterapie
Articole similare
psihoterapie
Articole similare
Tehnicile psihologice de persuasiune pot fi eficiente și profitabile. Le poți folosi în avantajul tău sau pot fi folosite împotriva.
Probabil v-ați dorit ca memoria să fie mai bună. Din fericire, există o serie de tehnici pe care le puteți utiliza pentru o memorie mai eficientă.
Chiar și atunci când există o condiție medicală care impune o asemenea decizie, situațiile pot varia de la caz la caz. Este dificil să iei o astfel de decizie și să o pui în practică.