De ce uneori nu mai încercăm, deși avem șanse reale de reușită?
Există momente în care renunțăm nu pentru că nu putem, ci pentru că am ajuns să credem că este inutil să mai încercăm.
Psihologia numește acest mecanism neajutorare învățată.
Ce ne arată cercetările științifice
Conceptul de neajutorare învățată a fost inițial dezvoltat de psihologul Martin Seligman în anii ’60, pe baza observațiilor sale legate de comportamentul animalelor. El a descoperit că, atunci când acestea sunt expuse în mod repetat la situații în care nu au niciun control asupra mediului, ajung să adopte un comportament pasiv – și chiar dacă ulterior li se oferă opțiuni de control, nu mai încearcă să schimbe situația.
În anii ’70, psihologii Martin Seligman și Steven Maier, alături de Hiroto, au testat acest mecanism direct pe oameni. Participanții au fost expuși la situații neplăcute, dar controlabile:
- zgomote puternice
- sarcini frustrante
- feedback negativ
Unii dintre participanți puteau opri stimulul printr-o acțiune clară, în timp ce alții nu aveau niciun control real.
Când ulterior li s-a oferit o sarcină ușor de rezolvat:
- cei care experimentaseră control → au încercat și au reușit rapid
- cei care experimentaseră lipsa controlului → au renunțat mai repede sau nu au mai încercat deloc
Concluzia: când oamenii învață că acțiunile lor nu contează, învață să nu mai acționeze – iar efectul nu ține de capacitatea lor, ci de percepția lipsei de control.
Neajutorarea nu este o trăsătură de personalitate. Este o adaptare psihologică la contexte în care controlul a lipsit.
Cum apare neajutorarea în viața de zi cu zi
Același mecanism se manifestă atunci când:
- ai încercat în mod repetat dar ai eșuat (în plan profesional, personal, etc)
- ai fost criticat indiferent de efortul pe care l-ai depus
- ai trăit într-un mediu imprevizibil sau incorect față de tine
- ai avut relații sau joburi în care orice ai fi făcut, tot nu era bine
În astfel de circumstanțe, mintea începe să generalizeze:
„Dacă nu am control aici, probabil nu am control nici în alte situații.”
Și astfel apar: blocajele, lipsa inițiativei, pasivitatea și chiar depresia.
Iluzia pierderii totale a controlului
Problema nu este că nu avem control absolut.
Problema este că mintea confundă lipsa controlului parțial cu lipsa controlului total.
De la „Nu pot controla tot” ajungem la „Nu pot controla nimic”. Și această concluzie schimbă complet comportamentul.
Cum să-ți recâștigi sentimentul de control: pași practici
Psihologia pozitivă oferă metode clare pentru a putea depăși starea de neajutorare:
- Setează-ți obiective mici și clare: chiar și pași mici contează – construiesc încredere.
- Alege acțiuni care depind de tine: concentrează-te pe ceea ce poți influența direct.
- Monitorizează-ți progresul: notează-ți fiecare mic succes pentru a-ți putea vizualiza controlul.
- Împarte provocările mari în sarcini mici: succesul repetat întărește sentimentul de eficiență.
- Învață din eșecuri: identifică ce a fost sub controlul tău și ce nu, pentru a evita generalizările negative.
Sentimentul de control se poate reconstrui. Nu prin forțare. Nu prin motivație artificială. Ci prin acumularea unor mici reușite care îți arată că acțiunile tale contează. Acele acțiuni care spun creierului: „Uite, aici a contat ceea ce am făcut.”
Legătura cu starea de „flow”
Odată ce începem să ne recâștigăm sentimentul de control prin pași mici și reușite repetate, putem înțelege mai ușor conceptul de flow, așa cum l-a descris psihologul Mihaly Csikszentmihalyi.
Flow-ul este acea stare în care suntem complet implicați și concentrați, când timpul pare să treacă fără să-l simțim și când activitatea ne provoacă, dar în același timp ne face să ne simțim competenți. Esența acestei stări constă tocmai în percepția controlului asupra rezultatului.
Flow-ul apare atunci când:
- provocarea este reală și solicitantă, dar nu copleșitoare
- abilitățile tale sunt suficiente pentru a face față provocării
- simți că acțiunile tale contează și influențează rezultatul
Dacă controlul perceput dispare (credem că eforturile noastre nu schimbă nimic) – apare renunțarea.
Când controlul este prezent și clar (știm că eforturile noastre pot influența rezultatul) – apare implicarea totală și motivația naturală de a continua.
Astfel, pașii mici și succesele repetate nu doar că ne recâștigă sentimentul de eficiență, ci creează și cadrul ideal pentru a intra în flow și a ne simți cu adevărat capabili.
Ce a fost învățat poate fi dezînvățat – pas cu pas
Nu renunțăm pentru că suntem slabi.
Renunțăm pentru că, în timp, am învățat că eforturile noastre nu contează și că nu avem control asupra rezultatelor. Învățarea neajutorată nu este un defect personal, ci o adaptare la experiențe repetate în care lipsa controlului a devenit regula.
Vestea bună este că acest tipar nu este permanent. Sentimentul de control poate fi reconstruit prin pași mici, experiențe corecte și un cadru sigur în care să poți testa din nou, fără presiune, că acțiunile tale pot face diferența.
___
La PsihoAid susținem procesele de clarificare, reglare și echilibrare emoțională, adaptate realităților actuale de viață. Prin psihoterapie, hipnoterapie și programe special concepute, te însoțim în reconstruirea sentimentului de control și în construirea unor schimbări pe termen lung.
Ne poți contacta pentru programări sau informații la 0775 394 911 sau 0766 290 559.
De ce uneori nu mai încercăm, deși avem șanse reale de reușită?
Există momente în care renunțăm nu pentru că nu putem, ci pentru că am ajuns să credem că este inutil să mai încercăm.
Psihologia numește acest mecanism neajutorare învățată.
Ce ne arată cercetările științifice
Conceptul de neajutorare învățată a fost inițial dezvoltat de psihologul Martin Seligman în anii ’60, pe baza observațiilor sale legate de comportamentul animalelor. El a descoperit că, atunci când acestea sunt expuse în mod repetat la situații în care nu au niciun control asupra mediului, ajung să adopte un comportament pasiv – și chiar dacă ulterior li se oferă opțiuni de control – nu mai încearcă să schimbe situația.
În anii ’70, psihologii Martin Seligman și Steven Maier, alături de Hiroto, au testat acest mecanism direct pe oameni. Participanții au fost expuși la situații neplăcute, dar controlabile:
- zgomote puternice
- sarcini frustrante
- feedback negativ
Unii dintre participanți puteau opri stimulul printr-o acțiune clară, în timp ce alții nu aveau niciun control real.
Când ulterior li s-a oferit o sarcină ușor de rezolvat:
- cei care experimentaseră control → au încercat și au reușit rapid
- cei care experimentaseră lipsa controlului → au renunțat mai repede sau nu au mai încercat deloc
Concluzia: când oamenii învață că acțiunile lor nu contează, învață să nu mai acționeze – iar efectul nu ține de capacitatea lor, ci de percepția lipsei de control.
Neajutorarea nu este o trăsătură de personalitate. Este o adaptare psihologică la contexte în care controlul a lipsit.
Cum apare neajutorarea în viața de zi cu zi
Același mecanism se manifestă atunci când:
- ai încercat în mod repetat dar ai eșuat (în plan profesional, personal, etc)
- ai fost criticat indiferent de efortul pe care l-ai depus
- ai trăit într-un mediu imprevizibil sau incorect față de tine
- ai avut relații sau joburi în care orice ai fi făcut, tot nu era bine
În astfel de circumstanțe, mintea începe să generalizeze:
„Dacă nu am control aici, probabil nu am control nici în alte situații.”
Și astfel apar: blocajele, lipsa inițiativei, pasivitatea și chiar depresia.
Iluzia pierderii totale a controlului
Problema nu este că nu avem control absolut.
Problema este că mintea confundă lipsa controlului parțial cu lipsa controlului total.
De la „Nu pot controla tot” ajungem la „Nu pot controla nimic”. Și această concluzie schimbă complet comportamentul.
Cum să-ți recâștigi sentimentul de control: pași practici
Psihologia pozitivă oferă metode clare pentru a putea depăși starea de neajutorare:
- Setează-ți obiective mici și clare: chiar și pași mici contează – construiesc încredere.
- Alege acțiuni care depind de tine: concentrează-te pe ceea ce poți influența direct.
- Monitorizează-ți progresul: notează-ți fiecare mic succes pentru a-ți putea vizualiza controlul.
- Împarte provocările mari în sarcini mici: succesul repetat întărește sentimentul de eficiență.
- Învață din eșecuri: identifică ce a fost sub controlul tău și ce nu, pentru a evita generalizările negative.
Sentimentul de control se poate reconstrui. Nu prin forțare. Nu prin motivație artificială. Ci prin acumularea unor mici reușite care îți arată că acțiunile tale contează. Acele acțiuni care spun creierului: „Uite, aici a contat ceea ce am făcut.”
Legătura cu starea de „flow”
Odată ce începem să ne recâștigăm sentimentul de control prin pași mici și reușite repetate, putem înțelege mai ușor conceptul de flow, așa cum l-a descris psihologul Mihaly Csikszentmihalyi.
Flow-ul este acea stare în care suntem complet implicați și concentrați, când timpul pare să treacă fără să-l simțim și când activitatea ne provoacă, dar în același timp ne face să ne simțim competenți. Esența acestei stări constă tocmai în percepția controlului asupra rezultatului.
Flow-ul apare atunci când:
- provocarea este reală și solicitantă, dar nu copleșitoare
- abilitățile tale sunt suficiente pentru a face față provocării
- simți că acțiunile tale contează și influențează rezultatul
Dacă controlul perceput dispare (credem că eforturile noastre nu schimbă nimic) – apare renunțarea.
Când controlul este prezent și clar (știm că eforturile noastre pot influența rezultatul) – apare implicarea totală și motivația naturală de a continua.
Astfel, pașii mici și succesele repetate nu doar că ne recâștigă sentimentul de eficiență, ci creează și cadrul ideal pentru a intra în flow și a ne simți cu adevărat capabili.
Ce a fost învățat poate fi dezînvățat – pas cu pas
Nu renunțăm pentru că suntem slabi.
Renunțăm pentru că, în timp, am învățat că eforturile noastre nu contează și că nu avem control asupra rezultatelor. Învățarea neajutorată nu este un defect personal, ci o adaptare la experiențe repetate în care lipsa controlului a devenit regula.
Vestea bună este că acest tipar nu este permanent. Sentimentul de control poate fi reconstruit prin pași mici, experiențe corecte și un cadru sigur în care să poți testa din nou, fără presiune, că acțiunile tale pot face diferența.
___
La PsihoAid susținem procesele de clarificare, reglare și echilibrare emoțională, adaptate realităților actuale de viață. Prin psihoterapie, hipnoterapie și programe special concepute, te însoțim în reconstruirea sentimentului de control și în construirea unor schimbări pe termen lung.
Ne poți contacta pentru programări sau informații la 0775 394 911 sau 0766 290 559.
psihoterapie
Articole recomandate
Mulți dintre noi trăim cu senzația că viața reală începe doar după un moment „perfect” – un eveniment, o realizare, o condiție externă. Dar viața nu așteaptă momentul perfect...
Nu renunțăm pentru că suntem slabi. Renunțăm pentru că, în timp, am învățat că eforturile noastre nu contează și că nu avem control asupra rezultatelor. Dar, ce a fost învățat poate fi dezînvățat - pas cu pas.
Biasurile, filtrele și automatismele ne ajută să funcționăm rapid într-o lume complexă. Fără ele, am fi copleșiți, indeciși sau blocați în analiză. Problema apare însă atunci când...
Rezoluțiile sunt adesea promisiuni făcute ca să supraviețuim prezentului, nu planuri pentru viitor și de cele mai multe ori, nu lipsa voinței ne sabotează rezoluțiile, ci starea din care le formulăm.
Succesul nu arată la fel în fiecare an. Uneori înseamnă creștere vizibilă. Alteori, înseamnă să rămâi întreg/întreagă. Să nu te pierzi. Să te oprești înainte de epuizare. Anii gri nu sunt o pauză de la viață și nici un eșec mascat...
De ce unii oameni ajung să fie hipersolicitanți. Costurile emoționale și psihologice pentru tine. Cum setezi limite reale - nu doar în teorie
psihoterapie
Articole recomandate
-
Mulți dintre noi trăim cu senzația că viața reală începe doar după un moment „perfect” – un eveniment, o realizare, o condiție externă. Dar viața nu așteaptă momentul perfect...
-
Nu renunțăm pentru că suntem slabi. Renunțăm pentru că, în timp, am învățat că eforturile noastre nu contează și că nu avem control asupra rezultatelor. Dar, ce a fost învățat poate fi dezînvățat - pas cu pas.
-
Biasurile, filtrele și automatismele ne ajută să funcționăm rapid într-o lume complexă. Fără ele, am fi copleșiți, indeciși sau blocați în analiză. Problema apare însă atunci când...
