Dr. Gabriel Pîrcălabu
1 Cursuri • 4 Cursanți

Dr. Gabriel Pîrcălabu
1 Cursuri • 4 Cursanți
Scurtă prezentare
→ Psihoterapeut specializat în hipnoză, terapii scurte orientate pe resurse și terapie cognitiv comportamentală.
Am studiat mult și continui să studiez modul în care funcționăm, urmărind să înțeleg ce ne împiedică uneori să fim eficienți în viața noastră și cum am putea fi mai buni, mai fericiți. Am doctorat în Psihologie la Universitatea din București. Anterior am obținut un Master în Psihologie clinică, Hipnoză și Intervenții terapeutice de scurtă durată, finalizat cu notă maximă și o licența în psihologie la una dintre cele mai bune facultăți din București și din țară, pe care am absolvit-o ca șef de promoție.
Sunt psihoterapeut specializat în hipnoză clasică și ericksoniană, terapii scurte colaborative orientate pe resurse și soluții, terapii cognitiv comportamentale, terapii comportamental-dialectice, psihologie clinică și altele. Am obținut rezultate foarte bune atât în terapia individuală cât și în terapia de grup, atât în lucrul cu adulți cât și cu copii.
Printre situațiile de viață cu care lucrez se numără: depresie, anxietate, atacuri de panică, traume, fobii, insomnie, dependențe, obezitate, disfuncții sexuale, tulburări somatoforme (ticuri) de stres post-traumatic, tulburări specifice copiilor.
Nu am soluții magice. Am metode de lucru îndelung testate și atât anii de studiu cât și cei de practică în cabinet îmi oferă o perspectivă extinsă asupra modalităților de rezolvare a problemelor, pe cât posibil, de la cauzele lor.
→ Membru al Asociației Americane de Hipnoză (AHA) și al Colegiului Psihologilor din România, filiala București.

Recenzii și evaluări
Recenzii și evaluări
Cursuri publicate
Cursuri publicate
14 ședințe + 1 ședință bonus
Durată: ≈50–60 minute/ședință
Recomandare: 1 ședință/săptămână
(dar poți urma programul în propriul ritm)
Acest program online ghidat este conceput pentru a te ajuta să reduci anxietatea (ex. îngrijorare excesivă, ruminație, evitare) și să-ți dezvolți strategii sănătoase de coping, prin înțelegerea și restructurarea gândurilor disfuncționale și a comportamentelor de evitare.
3000 lei
2699 lei
PROFITĂ ACUM!
14 ședințe + 1 ședință bonus
≈50–60 minute/ședință
1 ședință/săptămână