Despre frici, anxietate și atac de panică

Un atac de panică reprezintă o experiență bruscă și copleșitoare de frică intensă sau de teroare, acompaniată de simptome somatice/fizice. Frica și anxietatea joacă roluri importante în viața noastră. Dar atunci când ne îngrijorăm prea mult, ne simțim anxioși prea des sau ne este frică în momente nepotrivite, atunci putem vorbi despre o anxietate devenită contraproductivă.

Frica este orientată spre un pericol imediat, real. V-ați retras vreodată din stradă pe trotuar pentru a evita o mașină care venea neașteptat spre dumneavoastră? Sau ați fugit de un câine care mârâia amenințător? Apariția rapidă și bruscă a fricii pe care ați experimentat-o v-a permis să reacționați imediat.

Anxietatea se orientează asupra unui pericol viitor (presupus, așteptat). Anxietatea implică o reacție emoțională difuză care este asociată cu anticiparea unor probleme viitoare și este disproporționată față de amenințarea existentă în mediul înconjurător. Aduceți-vă aminte când ați sunat pe cineva pentru prima întâlnire romantică, ați interpretat prima poezie sau melodie sau ați vorbit în fața clasei? Dacă v-ați simțit neliniștit/ă în timpul dinaintea acestui eveniment, ați observat, de asemenea, că inima parcă o luase razna, că gura era uscată și că respirați mai repede. Acestea sunt unele dintre semnele fizice de anxietate.

Anxietatea poate fi neplăcută, dar este adesea adaptativă; ne-ar fi greu să ne organizăm viețile dacă ar fi eliminată complet. Din păcate, anxietatea ne poate perturba viața. Există multe moduri în care anxietatea poate deveni contraproductivă. Este o chestiune de nivel la care anxietatea ajunge să ne perturbe – atunci când ne îngrijorăm prea mult, ne simțim anxioși prea des sau ne este frică în momente nepotrivite.

Câmpul de atenție al persoanei anxioase se îngustează și se orientează spre interior, concentrându-se pe emoțiile negative și pe autoevaluare defavorabilă („Acum sunt atât de supărat/ă că nu voi mai putea să mă concentrez și să mă descurc cu …”), și mai puțin spre exterior – de pildă spre organizarea sau identificarea răspunsurilor adaptive care ar putea fi utile pentru a face față evenimentelor negative. Factorii care definesc starea anxioasă sunt: nivel ridicat de emoție negativă difuză, sentimentul lipsei controlului și orientarea atenției spre auto-evaluare (datorată fricii de eșec).

Un atac de panică reprezintă o experiență bruscă și copleșitoare de frică intensă sau de teroare, acompaniată de simptome somatice/fizice (cum sunt palpitații, bătăi puternice ale inimii sau ritm cardiac accelerat, dureri în piept (”ghiară”), amețeli, transpirații abundente, senzație de sufocare, senzația de asfixie, dificultăți de respirație, tremor, frisoane, greață sau disconfort abdominal, senzații de amorțeală sau furnicături) și de simptome psihologice (cum sunt teama unei morți iminente, teama unui stop cardiac (atac de cord), teama de leșin, teama de atac vascular cerebral, teama de sufocare, senzația de derealizare sau depersonalizare (”nu mai sunt eu”), confuzie).

Este un fel de alarmă falsă. Dar bruscă și foarte intensă. Simptomele apar neașteptat și, de obicei, ating o intensitate maximă într-un interval de până la 10 minute. Atacul de panică poate apărea într-o stare de calm (chiar în somn) sau când persoana e neliniștită sau îngrijorată.

Deși primul atac de panică poate avea loc într-o situație distinctă, episoadele suplimentare sunt imprevizibile în privința timpului sau locului. Numărul și combinația de simptome de panică variază de la o persoană la alta și pot varia de-a lungul timpului la aceeași persoană. Interpretarea senzațiilor somatice/fizice specifice atacului de panică se face, de obicei, în sensul că persoana este pe cale să-și piardă controlul, să moară sau să înnebunească. Aceasta poate interpreta palpitațiile inimii ca dovadă a unui stop cardiac (sau atac de cord) iminent sau poate interpreta gândurile incontrolabile ca dovadă că e pe punctul de a-și pierde mințile.

E posibil ca cineva căruia îi este frică să vorbească în public să aibă un atac de panică ”provocat” dacă este forțat/ă să țină un discurs în fața unui grup mare de oameni. E, de asemenea, posibil ca atacul de panică să apară pe neașteptate, fără avertisment, parcă „din senin”. Altfel spus, deși atacurile de panică pot fi precipitate (declanșate) de stimuli externi, ele sunt de obicei declanșate de stimuli interni, cum ar fi senzațiile corporale, gândurile sau imaginile.

După o serie de episoade de panică, individul se poate percepe ca o victimă neajutorată a panicii. De aici ezitări de a fi singur/ă, de a se aventura departe de casă sau a se afla în locuri publice. Chiar și atunci când nu se confruntă cu o stare de anxietate, persoana cu atacuri de panică devine adesea nervoasă și îngrijorată. Astfel, se află într-o permanentă alertă fizică și psihică, în pregătire pentru următorul atac de panică.

Deși primul atac de panică pare să apară „din senin”, el este mai probabil urmarea unei perioade îndelungate de stres (de obicei mai multe luni). Perioadele cu schimbări majore în viață, cum ar fi schimbarea locului de muncă, a orașului de reședință, despărțirea de cineva important (soț, iubit), căsătoria sau nașterea unui copil, generează adesea o mare tensiune psihologică.

Unele persoane învăță să gestioneze astfel de perioade stresante sau învață cum să reducă tensiunile și astfel vor evita atacurile de panică. Pentru alții, stresul unei perioade tensionate sau stresul unei situații problematice descoperă/provoacă o vulnerabilitate psihologică. Dacă o persoană predispusă la un atac de panică își asumă responsabilități sporite (de exemplu la promovarea la locul de muncă sau la nașterea primului copil) poate începe să se îndoiască de capacitatea sa de a răspunde noilor cerințe sau responsabilități sau așteptărilor celorlalți. În loc să se concentreze asupra gestionării sarcinii, aceasta devine mai preocupată de eventualitatea eșecului. Atenția acordată amenințării eșecului continuă să îi submineze încrederea în sine. Și astfel, treptat sau rapid, aceste frici se transformă în panică.

Anumiți oameni se trezesc brusc din somn cu simptome de panică. Acestea sunt fie atribuite unui atac de panică sau sunt considerate coșmaruri. Atacurile nocturne apar, în cele mai multe cazuri, de la o jumătate de oră până la trei ore și jumătate după adormire și, de obicei, nu sunt la fel de grave ca episoadele diurne. Ca și în cazul coșmarului, atacul de panică produce trezire bruscă și excitarea sistemului nervos autonom (implicat în gestionarea funcțiilor fiziologice (respirație, ritm cardiac etc.). Cu toate acestea, o persoană care trăiește un coșmar tinde să aibă amnezie pentru acesta (uită) și se întoarce să doarmă. Atacul de panică nocturn are tendința de a provoca insomnie. Persoana păstrează o amintire vie a panicii. Ea nu devine agitată fizic în timpul atacului de panică, dar rămâne cu o excitație fiziologică după episod.

Cum arătam mai sus, atacurile de panică repetate produc „anxietate anticipativă”, o stare de alertă fizică și emoțională în anticiparea următorului atac. Persoana începe apoi să evite orice situații care par asociate cu atacurile de panică din trecut (uneori inconștient), limitându-și din ce în ce mai mult aria activităților. Evitarea, reasigurarea și auto-monitorizarea simptomelor fizice (de exemplu, controlul pulsului) devin principalele strategii în lupta zilnică cu atacurile de panică.

(În curând despre soluții și rezolvări pentru atacurile de panică)