Dezvoltarea socio-emoțională a copilului

Dezvoltarea socio-emoțională a copilului reprezintă fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor ce dau semnificaţie experienţelor copiilor, indiferent de mediul în care ele se petrec: acasă, la grădiniţă/școală, în comunitate. Abilitățile socio-emoționale dobândite în perioada copilăriei influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală și totodată contribuie la eficiența persoanei adulte de mai târziu, la sănătatea și productivitatea acesteia. Interacţiunile sociale reuşite cu părinții, cu alte persoane din familie, cu alți adulți, cu alți copii fac posibilă dezvoltarea unei imagini de sine pozitivă, a autocontrolului și a abilității de manifestare a comportamentelor acceptate social, corespunzătoare normelor culturale.

În lipsa unor mijloace de apărare similare celor prezente la multe animale (forță, viteză, venin, gheare, colți etc.), evoluția omului s-a orientat spre cooperarea în grup, acesta devenind, astfel, o ființă socială, prin excelență. Această caracteristică i-a oferit avantajele care i-au permis speciei noastre să prospere, la nivelul la care suntem azi. A fi în relație cu alții este profund uman și benefic încă din zorii apariției noastre ca specie.

Începând din preistorie și până relativ recent, oamenii au trăit în clanuri, în grupuri multi-familiale înrudite. În cultura actuală, însă, grupurile familiale s-au fragmentat, s-au atomizat, astfel încât întâlnim multe cazuri de familii care numără chiar și un membru (persoană adultă singură) sau familii formate dintr-un părinte și unul sau doi copii.

Dacă în trecut copilul era înconjurat, încă de la naștere, de mai mulți membri ai grupului (clanului), cu vârste și statute diferite, cultura contemporană a redus semnificativ numărul persoanelor din jurul său. Copilul petrece un număr redus de ore cu părinții, iar în comunitățile educaționale (grădiniță, școală), de obicei, un adult lucrează cu 15-30 de copii.

Acest fapt are o importanță deosebită, întrucât achiziția sănătoasă de abilități socio-emoționale depinde de numărul interacțiunilor inter-umane. Creierul este un organ dependent de utilizare (sistemele neuronale activate frecvent se vor dezvolta, pe când cele mai puțin accesate vor stagna sau, chiar, vor regresa) și este un organ istoric (funcționarea actuală este dependentă de experiențele trecute). Iar copiii învață prin repetarea unor tipare, în condiții de siguranță. Multe repetiții.

Pe lângă atomizarea comunității în care crește copilul, cultura modernă ne-a mai oferit și tehnologia. Dispozitivele de infotainment (information-entertainment – televizoare, telefoane mobile, tablete, console de jocuri etc.), în special cele cu ecran (o mare parte din resursele cortexului sunt dedicate activității de prelucrare a informației vizuale), captează atenția copiilor pentru ore întregi, zilnic, reducând, astfel, dramatic posibilitatea de interacțiune cu alte persoane.

Nu vreau să spun prin aceasta că tehnologia este de aruncat la gunoi. Nu! Susțin numai utilizarea cu măsură, cu limite adaptate nivelului de dezvoltare al creierului. În felul acesta poate fi, chiar, foarte utilă. În ultimii câțiva zeci de ani, ne-am trezit în situația în care capacitățile neuronale care ne permit rezolvarea de probleme sunt constant depășite de afluxul de noutăți tehnologice. Avem nevoie de mai mult timp pentru a integra noul.

Abilitățile socio-emoționale, dezvoltate în copilăria mică, mediază atât echilibrarea sistemului de răspuns la stres (”luptă sau fugă”), cât și a sistemului de recompensă/plăcere, cele două mecanisme fiind definitorii pentru eficiența persoanei adulte de mai târziu, pentru sănătatea, creativitatea și productivitatea acesteia. Prin urmare, vom avea copii sănătoși fizic și mental cu potențial de dezvoltare sănătos și eficient.

Un element critic privitor la necesitatea unei dezvoltări sănătoase a sistemelor socio-emoționale la copil vine din faptul că permit asocierea între sistemul neuronal relațional și sistemul neuronal al plăcerii/recompensei. Altfel spus copilul învață că relaționarea cu alții îi va aduce o recompensă, îi va plăcea. Un astfel de copil va reuși mai târziu, în viața de adult să-și găsească mai ușor un partener, să interacționeze sănătos cu șeful sau colegii sau își va forma, mai ușor, un grup de prieteni.

Aceeași abilitate de a dezvolta relații cu alții îl vor ajuta și la controlul impulsurilor apărute în situațiile provocatoare, de viață, care implică alte persoane.

Copiii sunt mai echilibrați, mai sănătoși, au șanse mai mari la o viață fericită dacă vor crește înconjurați de bunici, mătuși, unchi, veri, vecini și prieteni, alături de părinții și frații lor. Împărțirea camerei cu frații (până la o vârstă, cel puțin) sau servirea mesei cu întreaga familie aduc beneficii.

Abilitățile socio-emoționale dobândite în perioada copilăriei influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală și totodată contribuie la eficiența persoanei adulte de mai târziu, la sănătatea și productivitatea acesteia.

Nu ezita să apelezi la psihoterapie pentru copii pentru a depăși un impas, pentru a dezvolta o relație armonioasă părinte–copil, dar și pentru a asigura copilului șanse optime de dezvoltare emoțională.